Posted on Leave a comment

Unde pui furculița și cuțitul în video calls

Vorbeam într-un articol de anul trecut despre evoluția tehnologiei și că trăim vremuri nereglementate. Ajungem să fim puși în fața unui fapt împlinit și abia mai apoi ne gândim cum să îl reglementăm, cum să îl incorporăm în setul nostru de valori, obiceiuri, acțiuni de zi de zi.

La fel s-a întâmplat și în cazul video call-urilor după martie 2020. Dacă în trecut video call-urile erau mai mult pentru situații excepționale, pentru meeting-uri cu oamenii din țări sau măcar regiuni diferite, video call-urile au devenit un lucru cât se poate de recurent după declanșarea pandemiei. Am făcut video call-uri cu familia, prietenii, colegii de birou sau clienții. Nu am fost pregătiți pentru un val atât de mare de video call-uri, asta e sigur, dar nici din punct de vedere al modului în care ar trebui să ne comportăm într-unul. Nu mă refer aici la cele personale, unde libertatea de exprimare este nelimitată, ci mai degrabă în zona profesională unde în cazul meeting-urilor ‘de pe vremuri’ existau anumite cutume.

Ce cutume aveam în meeting-urile clasice? În primul rând să ne îmbrăcăm decent (și nu în pantaloni scurți sau pijamale), să nu întârziem (sau mai bine spus să ajungem cu 10 minute mai târziu și să dăm mereu vina pe trafic), să avem un contact vizual cu cei alături de care participăm la meeting-uri, să îi ascultăm activ când vorbesc, să nu începem să ne verificăm email-ul în timpul acelui meeting. Vă mai sună cunoscut? Vă mai aduceți minte cum era ‘pe vremuri’? 🙂

Totuși, vremurile s-au schimbat. La aproape 180 de grade aș putea spune. Asta înseamnă nu că am încetat să mai avem meeting-uri ci doar că am schimbat canalul; de la o cameră, un birou, o masă la care sunt mai multe persoane, față în față, la o conexiune pe Google Meet, Zoom sau altă platformă de video calls. Nu vorbim aici de cât de fucked up este această schimbare și de faptul că lucrurile nu sunt deloc la fel chiar dacă actul în sine e același: te întâlnești să vorbești cu o altă persoană. Este fucked up de la faptul că fără nicio pregătire intri în univesul intim al celuilalt până la faptul că nu poți vedea cu totul ceea ce el face și vezi doar 30% din non verbalul acelei persoane; asta evident dacă are camera pornită. Și după o introducere atât de lungă ajung și la subiectul acestui articol; nu, nu doar despre ați activa camera video în timpul video call-urilor ci mai degrabă despre bune mainere în video calls.

Bazele codului de bune maniere a apărut la curțile regale și în anturajul de pe lângă, la aristocrați și cărturari. Ceea ce poate ne spune că și noi ar trebui să fim early adpoters aici și chiar inovatori când vine vorba de bune maniere în digital. Cum spuneam, video call-urile au apărut în viețile noastre foarte abrupt, fără să existe o etapă de educare, de adaptare, de creare a unui set de reguli de bune practici și bune maniere cu privire la video call-uri. Departe de mine și gândul că acest articol ar face asta; este un blog personal, cu păreri, idei cât se poate de personale, deci subiective. Voi vorbi doar despre ceea ce cred eu că ar putea fi un set de bune practici (nu complet, nu comprehensiv) despre participare la video call-uri. E doar o perspectivă pe care o să încerc să o duc într-o comparație cu meeting-urile tradiționale.

1. Activează camera

Paricipi la un video call. Cu accent pe video; dacă nu ai vreo problemă tehnică (laptopul tău nu are cameră web) sau ești cu adevărat într-un loc de tranzit/temporar și nu ar fi cazul să îți activezi camera, atunci ar trebui să o ai mereu activată. Când aveai un meeting în 2019 cum făceai? Ne vedem, sigur, la ora 12.00 dar să știi că sala noastră de ședințe are un paravan pe mijloc. Tu vei fi de o parte, eu de cealaltă, dar e ok, că schimbăm idei amândoi în aceeași cameră. Cam la fel este și cu (ne)activarea camerei video. Da, lucrăm acum de acasă, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim în pijama sau cu părul răvășit. Sau putem, dar asta înseamnă că și ceilalți care participă la video call ar putea vedea asta. Lucrăm de acasă dar ne îmbrăcăm în haine ‘de oraș’, ne pieptănăm și încercăm să ne uităm la cel cu care avem un dialog în acel moment.

2. Pregătește cadrul pentru meeting

Nu doar agenda întâlnirii, raportul sau lucrurile pe care vrei să le spui dar și lucrurile ce țin de un meeting video: cum arăt, cum arată spațiul în care țin acel meeting. Da, puțini din noi au o cameră dedicată biroului de acasă dar acest work from home ține de peste 11 luni. În 11 luni ar trebui să te gândești la modul în care îți petreci cel puțin 1/3 din zi, chiar 50% din timpul conștient și să îți construiești un loc zen și care să transmită energie. Pentru că nu avem de ales; iar lucratul de pe canapea, pat sau alte locuri nepotrivite vor avea și reprecursiuni care se vor traduce în consultații la kineto. În plus, când vine vorba de un video call, parcă nu dă foarte bine să se vadă în colțul din dreapta jos colțul pernei.

3. Fii prezent în call

Am zis să nu dau un titlu negativ; titlul negativ ar fi fost: nu fă multitasking. Dacă participi la un meeting, chiar dacă este video, înseamnă să fii cu mintea, ochii și urechile acolo. Nu în acel timp să verifici un alt email, să dai scroll pe Facebook sau să faci un alt raport. La meeting-urile tradiționale, în momentul în care unul din oamenii prezenți începe să vorbească tu nu începi brusc să iei telefonul și să dai scroll pe Instagram. Sau dacă faceai asta, cu siguranță ceilalți erau deranjați de asta. Nu fi acea persoană. Dacă ai participat la un meeting în care nu ai spus nimic sau la care nu ai avut niciun input poate ar trebui ca la următoarea să nu mai participi; poate nu este cazul să paricipi, poate nu ajută să pierzi acel timp acolo. Sau poate this meeting should have been an email.

4. Ai grijă la microfon

Nu sta mereu cu microfonul pornit. Dacă vecinii tăi renovează și dau cu bormașina, nu trebuie toți din call să audă. Dacă participi la video call dintr-un spațiu deschis (ceea ce nu e tocmai recomandat) nu vrem să auzim vântul și noi. La fel și în cazul în care îți notezi pe laptop lucruri din acel meeting. Sunetul tastelor poate fi uneori foarte deranjant. Așa că pornește microfonul doar atunci când vrei să spui ceva. Sau, dacă vezi (nu, mai bine spus auzi) pe cineva că nu îți oprește microfonul, spune-i; poate nu își dă seama de lucrul acesta. Și asta mă duce la următorul punct..

5. Vorbește pe rând

Spre deosebire de întâlnirile tradiționale, în video calls e puțin mai greu cu vorbitul simultan. Gândiți-vă la un talk show politic în care fiecare vorbește unul peste celălalt și nu mai înțelegi nimic. La fel și aici. Există opțiunea de rise hand atât în Zoom cât și Teams sau Meet așa că folosește acea opțiune. Sau, dacă ai interolcutori experiementați, și activarea microfonului poate fi un semn că cineva vrea să spună ceva.

6. Meeting, nu date

Am renunțat să fumez de cam 6 ani. Nu mă deranjeză cei care fumeză, în contexte informale. Dar nu cred că este un semn de politețe în timpul unui meeting să fumezi sau să vap-smth. În primul rând este un lucru în afara stării de fapt deci primul pas ar fi să întrebi participanții la meeting dacă sunt ok cu asta iar mai apoi, poate ar trebui să folosești acea acțiune ca semnal de luat o pauză. După meeting fac o pauză și fumez o țigară. Sau beau un pahar de apă. Sau iau o gustare. Nu fumez în timpul meeting-ului, nu mănânc în timpul meeting-ului. Dacă este un meeting prea lung sau care se lungește destul de mult poate ar trebui să mă gândesc la de ce este atât de lung meeting-ul. Și așa ajung la următorul punct.

7. Timpul e același; și în meeting-urile tradiționale, și în video call-uri

Uităm de noi în video call-uri. Hei, eu sunt deja acasă, după video call-ul cu tine nu mai am nimic altceva de făcut, nu mă văd cu niciun prieten, nu ies pe nicăieri așa că nu e o problemă dacă meeting-ul stabilit de noi era de jumătate de oră și stăm o oră; sau în loc de o oră (deși este un meeting foarte lung cel de o oră) stăm o oră și 20. Pentru că pandemie, pentru că oricum în viața socială nu se întâmplă mare lucru, deci e ok să o lungim și mai apoi să spunem că nu avem timp sau că avem foarte multe de făcut. La fel ca în cazul meeting-urilor tradiționale, consturiește o agendă clară a meeting-ului, stabilește limitele temporare și respectă timpul tuturor celor implicați în meeting.

7 reguli. Nu sunt singurele, cu siguranță și nici nu înseamnă că aceste reguli nu le-a încălcat și eu uneori. Dar primul pas spre vindecare este conștientizarea problemei. Și în cazul în care altruismul este mai puternic, gândește-te că le faci și pentru ceilalți, nu doar pentru tine. E bine să fim întâi conștienți de ele și mai apoi, pe cât posibil să încercă să ținem cont de ele. Putem începe prin activarea camerei la următorul meeting. Eu sigur o voi avea activată 🙂

Posted on Leave a comment

Shut down

Acesta articol ar trebui să fie despre cât de important e shut down-ul; sper totuși să nu fi deviat prea mult. Nu e neapărat vorba despre burnout, un subiect destul de dezbătut (și e bine că se întâmplă asta) ci mai degrabă despre un lucru ce poți face pentru a nu ajunge acolo din perspectiva timpurilor în care trăim și muncim. 


Scriu acest articol și din nevoia proprie de shut down dar și din ceea ce am văzut în jurul meu, mai ales în anul acesta în care spațiile deschise le-am văzut doar prin Google Maps în Street View. Am petrecut (sau mai bine spus am stat) mai mult timp în casă, mai mult timp cu tehnologia, mai puține zile libere pentru că evadarea din cotidian nu prea s-a mai putut și iată-ne cum terminăm anul fără energie. Bun, asta pot să înțeleg, dar cum crezi că va începe noul an? Dacă nu luăm nicio acțiune în perioada aceasta, crezi că doar un 1 mai important, o primă zi din an și nu din lună sau săptămână ar rezolva problema? Puțin probabil. Și totuși, cum ajungem la această nevoie de shut down? Eu aș pune-o pe seama vremurilor. Și nu mă refer la contexul din 20 20 ci mai degrabă contextul în care trăim și ajungem să ne afundăm tot mai mult în ultimii ani. Trăim vremuri interesante. O replică pe care nu o pot suferi. Dar în contextul acesta cred că este oarecum potrivită; de aici pleacă și nevoia de shut down poate, pentru că trăim vremuri interesante din mai multe motive. 

1. Trăim vremuri nereglementate. 

Da, sună a libertate dar reglementările nu sunt mereu ceva rău, nu sunt neapărat o limitare a acțiunilor pe care le poți lua. Ci uneori reglementările te ajută să nu faci o prostie. Steagul roșu arborat de salvamari când sunt valuri prea mari ne spune ‘atenție, pericol de înnecare’; aceasta este o reglementare. La fel și semnul ‘atenție, gard electric’ îți spune că ar fi bine să nu pui mâna pe acel gard sau să nu încerci să îl sari. Putem privi aceste reglementări drept niște lucruri obligatorii – și nu ar fi tocmai plăcut minții umane – dar mai bine le putem spune  ‘recomandări care ne fac bine’. Trăim vremuri nereglementate din punct de vedere tehnologic. Nu știm când să ne oprim, nu avem bune maniere în ceea ce privește tehnologia, nu știm când să lăsăm telefonul din mână într-un context social, nu știm când să nu ne uităm la notificările primite și din păcate, în ceea ce privește lucrurile mai serioase, nu avem studii suficiente legate de fericirea noastră în bula tehnologică. 


2. Trăim vremuri cu multe acțiuni de brain

Un vecin mi-a spus acum ceva vreme că ‘munca aia pe care o faceți voi la birou, cu minte, nu-i sănătoasă. Păi când te oprești să te odihnești?’. Am râs amar și am mers mai departe; dar a zis un adevăr destul de dur pe care îl încercăm cu fiecare zi în care lucrăm de la birou. O pauză de 10 minute la fiecare 50 de minute. Câți dintre noi o luăm? Ia-ți o pauză de câteva minute pentru a privi un punct îndepărtat, ca să nu ai dureri de cap mai târziu și să nu îți afecteze privirea. Faci over time și spui că e ok, căci Netflix e pe același laptop. Dar creierul tău ce spune? Cât de tare gâfâie? Din păcate nu ne spune asta sau cel puțin nu ne spune pe moment.


3. Trăim vremuri cu o transmitere rapidă a informației

Cel mai puternic PC din anii 70 vs. aceeași tehnologie acum într-un stick mai mic decât o brichetă. Evoluția tehnologică a dus la hardware cât mai mic, cât mai slim dar dezvoltarea mult peste măsură a unei avalanșe comunicaționale. Câte mesaje primim pe zi? Pe mail, whatsapp, messenger, AWBurile de la curier (poate mai importante decât orice alt mesaj), statusuri, organice sau paid, bannere, tot. Poșta electronică este acum un chat instant în care se transmit mesaje în timp real. Care e timpul în care să răspunzi la un mail? O oră, o zi, două…? Dacă răspund la un mail peste o săptămână? Așa ceva clar nu se poate. Evoluția tehnologiei a dus la un nivel al comunicării în care îți este poate greu să îi faci față. Și nu ești singurul. Și eu mă simt la fel.

4. Trăim vremuri cu concepte noi

Precum FOMO. Nu, nu newsletter-ul foarte bun pe care îl trimite Manafu în fiecare lună cu super info despre digital. Ci despre fear of missing out. O anxietate pe care o simțim atunci când apare o nouă notificare, un nou mesaj, un nou mail, un nou nimic de multe ori. Dar trebuie să îl citim, să vedem despre ce este vorba. Altfel… Altfel nu știm ce se întâmplă. Hooked aș spune că este cuvântul și pare că ne învârtim într-o mlaștină a pseudo-știrilor. O notificare ar trebui să fie o știre dar am ajuns într-un punct al fast-news-ului care pleacă și de la notificările primite, multe dintre ele fără esență. Și totuși, ne mai bucurăm la o notificare? Cred că bucurie e mult spus; poate doar nu ne întristăm să vedem zero notificări. E la fel ca purtarea unei perechi de pantofi care te bate; te doare, deranjează destul de tare iar atunci când îi dai jos te simți în al 9lea cer. Dar de fapt doar ești aproape de starea ta normală, fără durere. Poate așa este și cu acest vortex al notificărilor de orice fel.


Trăim vremuri interesante. Și totuși, ce poți face? Cum te poți proteja? Dă-ți shut down. Închide laptop-ul. Închide work profile-ul de pe smartphone. Oprește-ți notificările pe canalele unde te pot căuta colegi/clienți. Uită de ei câteva zile (legate) pentru o curățare mentală mai puternică. Fă altceva cu acel timp: mănâncă, citește, vorbește cu prietenii apropiați, meditează, desenează, dormi. Orice îți faci plăcere, orice te ajută să te deconectezi. 
Le-am cerut colegilor mei chiar dacă sunt la primul job să își ia un concediu legat de 2 săptămâni. Probabil că vor avea un spoiler pentru anul viitor dar aceasta va fi una din reglementările interne pentru o sănătate mentală cât mai bună. E important să îți dai shut down nu doar atunci când simți că nu mai poți ci și atunci când vrei să te bucuri și mai mult de viață. Nu e ușor să îți dai shut down. Nu o vei face repede. Nu o vei face imediat. Te vei uita la telefon, la laptop și gândul îți va pleca iar către mail-uri, task-uri, discuții. Dar rezistă tentației și fii sigur că o săptămână nu va arde nimic. Totul va rămâne în picioare și când va fi să te întorci la treabă lucrurile te vor aștepta cuminți la locul lor. 


Trăim o perioadă foarte interesantă. Tehnologie nereglmenetată, lucrăm uneori 9,10, 12 ore și credem că nu ne afectează, avem parte de multă informație, prea multă, prea rapidă și ajungem să fim dependenți de notificări chiar dacă ele sunt personale sau profesionale. Suntem dependenți de ceea ce facem, de mediul în care trăim iar anul acesta nu ne-a ajutat deloc. Ne-a ținut mai mult în case, mai aproape de tehnologie, mai legați de șiroi (cum sună șiroi) acesta comunicațional. Și din păcate nu avem niciun salvamar prin preajmă care să ridice steagul roșu și să ne spună că ar trebui să stăm liniștiți pe plajă. 

Începe prin a-ți lua o pauză acum de sărbători. Propune-ți pentru anul următor măcar un concediu de 2 săptămâni legate în care să îți dai shut down de la task-urile zilnice și să încerci să faci altceva. Nu mai pune presiune pe tine și ia-ți o pauza pe care o meriți.

Nu știu voi, dar eu îmi propun pentru 2021 să am un an cât mai chill.

Posted on Leave a comment

Campanii always on

A început anul 20 20 și după rezoluțiile pe anul acesta trecem la pasul următor; unul profesional: obiectivele pe acest an. Nu, nu voi scrie un articol despre cum să construiești obiectivele ci mai degrabă despre un lucru foarte important despre care trebuie să ții cont: campaniile always on.

Always on, ongoing, de mentenanță, anduranță. Spune-le cum îți dorești dar ar trebui să incluzi în calendarul tău de marketing o linie continuă, de la 1 ianuarie până pe 31 decembrie cu un buget pentru aceste campanii de ongoing. Dacă faci deja acest lucru, foarte bine, felicitări! Dacă nu faci asta, atunci ar trebui să te gândești serios la acest lucru.

De ce ar trebui să ai campanii always on?

Pentru că în 20 20 ar trebui să gândești mai mult user centric și nu doar brand & budget centric. Ce înseamnă user centric?

1.User’s timing

Da, primim anumite bugete de la furnizori, parteneri, da, avem un buget în care trebuie să ne încadrăm dar planul nostru de marketing nu este aliniat cu cel al utilizatorilor. Ei nu au un plan foarte clar când vor să își cumpere un telefon, când un aspirator sau când vor să redecoreze casa. Așa că nu ar trebui nici tu să limitezi campaniile și anumite categorii la anumite perioade din an. Dacă e vară, produsele de outdoor, dacă e iarnă, produsele de outdoor.

2. User’s path

Sunt anumite strategii de performance media unde ar trebui să fii mereu prezent: Google Search, Shopping Ads, Dynamic retargeting, Abandon de coș. Analizează aceste campanii din perspectiva ROI-ului și vei vedea că ele aduc mare parte din conversii. De ce le-ai opri într-o anumită perioadă? Doar pentru că nu este în calendarul tău?

3. User’s mindest

Avem 4 etape principale în care se află utilizatorul. Eu îi zic etape, user-ul ar spune mindsets: awareness (am auzit despre X lucru/brand), consideration (vreau să aud mai mult despre el, vreau să cunosc mai multe detalii/branduri), conversion (am auzit, am comparat, m-am documentat, acum îl vreau!) și loyalty (etapă pe care mulți o ignoră complet dar foarte importantă mai ales pentur costul per conversie). Include etapele de achiziție în campaniile de mentenanță. Awareness nu doar în Q1 și Q2, conversion nu facem doar în Q4 când e Crăciun și Black Friday. Sau Black Friday e în fiecare Q mai nou. Cine mai știe? Haha.

4. User’s touchpoints with you

O statistică de la Google spune că avem nevoie de 13 touchpoint-uri diferite pentru face o achiziție. 13! Prin urmare, nu analiza rezultatele doar prin prisma unei campanii sau a unei strategii. Analizează întregul ecosistem mediatic și nu analiza la virgulă. Lasă campaniile să respire, să meargă, să aducă trafic care mai apoi să convertească.

5. User’s options

Cât timp ține minte un utilizator un furnizor, un brand, o soluție, un magazin online? Nu ești în centrul universului său, ba dimpotrivă. Vrei să fii, asta e altceva dar asta se face prin consistență, recurență, prin campanii… always on! Nu analiza costul conversiilor din campaniile de retargeting. Rolul lor ar trebui să fie de suport, de reamintire, de a rămâne o soluție în mintea userului când vrea să facă o achiziție nu trebuie analizate doar din pespectiva costului pe conversie.

5 motive pentru care ar trebui să ai campanii always on. Calculează volumul căutărilor, măsoară mărimea audiențelor de retargeting, analizează bugetul pe care l-ai avut pe shopping ads în decembrie și de aici construiești bugetul de always on pentru 2020. Și on top of it pune campaniile de marketing pe care le-ai planificat și de care este nevoie. Dar nu doar de ele.
Think more user centric!

Posted on Leave a comment

Nu se poate

Nu se poate. Ăsta e răspunsul standard pe care îl primești la orice întrebare care nu urmează pașii pe care cineva cu mult sârg i-a pus într-o procedură. Sau o meta-procedură, o normă, o cutumă despre cum se întâmplă lucrurile. Totul este reflexiv, impersonal, nimic ce poți face. De ce nu poți face nimic? Pentru că nu se poate.

Prima prejudecată a lui nu se poate este că el vine doar de la stat. Nu pe scaun, nu la coadă, ci… ba da, după o coadă regulamentară, mergi la ghișeu și afli că nu se poate. Da, ni s-a întâmplat tuturor să auzim acest ‘nu se poate’ și aia e. Trebuie să renunți la toate și să o iei pe alt drum pentru că, nu-i așa, nu se poate.

Totuși, acest nu se poate îl aud de prea multe ori din multe locuri, unele cât se poate de variate și neașteptate. De la corporatiști care lucrează în front office și spune că ‘nu se poate’ muta nu știu ce număr de pe un abonament pe altul la instalatori care știu sigur că ‘nu se poate’ să faci așa ceva în casă, la programatori care ‘nu se poate’ este răspunsul instictual pe care îl au bine întiprăit în sistemul limbic.

Nu se poate nu e doar al unei părți din societate. Doar a celor fără carte, a celor fără tragere sau motivație, e mecanismul defensiv la ‘e prea mult pentru mine’.

Ca în orice lucru, ai partea plină și partea goală a paharului. Există o limită a orizontului fiecăruia din noi și da, nu se poate e o reacție cât se poate de naturală. O reacție de multe ori la un aflux foarte mare de informații, proceduri, lucruri pe care le poți face, lucruri pe care superiorul ți le-a spus la rândul lui că ‘nu se poate’. E o reacție de înțeles, o alegere comodă și sigură.

În același timp, ‘nu se poate’ este de cele mai multe ori reacția unei comodități care tinde spre lene, spre amorțire și lipsă completă de responsabilitate. Am fost spălați pe creier cu acel 110%, să dai mereu mai mult decât trebuie, etc. Bullshit importat care nu înseamnă nimic pentru average Ionuț care stă la tejghea și vorbește cu tine. Mai ales că pentru el 110% înseamnă să vândă mai mult, să câștige mai mult, nu neapărat să crească cu 10% gradul de satisfacție a clienților care îi trec pragul. Așa că ‘nu se poate’ pentru cineva care oricum nu prea voia să cumpere ceva este răspunsul cel mai potrivit. Asta e pentru ei, leneșii.

O altă categorie de ‘nu se poate’ vine din partea celor care tehnologia a evoluat mai repede decât ei. Au fost depășiți de tehnologie, au cedat armele și nu găsesc niciun aliat în tehnologie, ba dimpotrivă, și tradiționalul whatsapp sau skype cu cei plecați din țară este privit ca un moft. E ceva străin, un alien care e acceptat printre ei dar s-ar bucura enorm dacă de mâine nu ar mai exista. Sunt angajații de la CFR care atunci când am pronunțat cuvântul ‘online’ în aceeași frază cu ‘bilet’ au zis HA! Nu se poate. De ce nu se poate? Pentru că ai cumpărat un bilet online. Așa se întâmplă dacă cumpărați bilete online. Uneori nu merge site-ul, uneori nu ai locuri în tren și orice ai vrea să faci ‘nu se poate’. Pentru că este în alt ‘departament’ este la ‘online’. CFR este un exemplu, sunt atâtea. Sigur și tu te-ai lovit de un ‘nu se poate’ pentru că tu ai vrut să fentezi cozile, pe doamna de la ghișeu, să fentezi sistemul. Sistemul ăsta, oricare ar fi, este bazat pe oameni care sunt înarmați cu ‘nu se poate’ dar pe care vor să îl livreze live, în momentul în care apare problema. Atunci e cel mai gustos ‘nu se poate’. Al doilea, cel post factum datorat sau mai bine zis cauzat de tehnologie e doar o palidă satisfacție a celui care ți-l servește pe post de ‘I told you so’.

Note to self: don’t give up. Plăcerea mea pentru cei care fac parte din categoria ‘nu se poate’, fie subspecia leneșului fie cea a atemporalului este să îi întreb de ce. De ce, de ce, de ce? Și în final ce pot face. Nu îmi iese tot timpul dar măcar încerc.

Și uite că nu e dracul chiar așa negru, uite că SE POATE. Se poate să existe și inițiative private culturale. Un exemplu e MARe care m-a surprins plăcut.

Posted on 1 Comment

Cu alte cuvinte despre procrastination

Am avut în liceu un profesor de engleză care făcuse un master în Australia despre metode de tortură. Au fost ore interesante, cu multe povești în limba engleză despre diferite metode de tortură. Nu știu cât de ok a fost să ascult aceste povești la cei 15 ani ai mei de atunci dar pare că nu am ajuns chiar rău acum dacă mă uit în spate. Sau depinde pe cine întrebi. Torturi și nu ceva ce merge al desert.

Metodele de tortură au evoluat de-a lungul timpului, torționarii au involuat din fericire așa că a rămas o mare populație ne… torturată. Și ce facem noi? Ne torturăm cu un concept nou: procrastination. Adică the action of postponing something. Spun că este o tortură pe care ne-o aplicăm singuri pentru că dacă ar fi să ne uităm la volumul de lucruri pe care le facem cu siguranță facem mult mai mult decât acum 5 ani, nu mai zic decât acum 15 ani. Anyway, ne torturăm cu asta. Ne, vă, mă torturez și eu cu asta. Cea mai comună metodă de tortură prin tehnica procrastination-ului pentru mine este acest loc de unde citeși acest articolul: blogul. Ultimul articol de pe blog a fost postat în februarie 2016 (?!?!) și cam de atunci a început și tortura aceasta a mea, înceată dar dureroasă. La intervale browniene de timp a apărut de nicăieri o scatoalcă care îmi spune că ‘hei, Dragoș, a mai trecut o lună, o săptămână, un an (?!!?) de când tu nu ai mai scris pe blog’. Și mă lovește nemilos, mă doare, mă blochez, mă panichez, mă întristez dar… procrastinez. Oameni suntem cu toții.

Și totuși, de ce fac asta? M-am întrebat care ar fi cauzele, am aplicat de mai multe ori tehnica întrebărilor ‘de ce?’ și până acum am ajuns la 2 concluzii. Sufăr de procrastinare din cauza altor 2 sindromuri, boli, peste (și nu pește) pe care nu știam cum să le definesc: sindromul impostorului și sindromul paginii albe.

Mă simt impostor încercând să scriu cu un scop, cu o utilitate. Cu ce te-aș putea ajuta eu? Aș vrea să nu mai scriu atât de mult despre marketing online și performance media ci mai mult despre lucruri care pe mine m-au ajutat să evoluez în viața asta pe repede înainte. Dar oare am eu suficientă autoritate? Clar nu am și nici nu vreau să o am. Nu sunt coach, nu am un program și plan bine stabilit pentru TINE doar am câteva lucruri de împărtășit. E drept, o fac fără să îmi ceri lucrul acesta și de aici blocajul meu în a mai scrie pe blog. Nu ofer utilitate directă prin how to-uri din performance media cum am făcut până acum 2 ani așadar de ce aș mai scrie? Am stat și m-am gândit drept și răspunsul meu este nu știu. De aceea am decis să scriu iar; pentru a afla răspunsul la întrebarea asta. Poate dacă scriu, poate dacă iau o acțiune și nu procastrinez o să aflu răspunsul.

Sindromul paginii albe. Cu ce să încep? Dar dacă… Ar fi de interes să vorbesc despre acest lucru? Sună bine dar nu e ce trebuie. Șterg, o iau de la capăt, scriu ceva mai prost, revin.. dar nu prea pot să revin la ce am scris anterior pentru că am zis deja că nu e ce trebuie. Mai bine nu scriu. Hai să fac o listă de subiecte. Peste o săptămână renunț la toate. Fuck it. Asta am făcut tot anul acesta și nu m-a ajutat cu nimic. Rezultatul este vizibil. Adică lipsește cu desăvârșire.

Așa că am zis să nu mai scriu pentru cineva anume, fără un scop anume. Doar să scriu. Poate cumva, cândva, va ajuta pe cineva. În cel mai rău caz mă voi uita cănd voi avea 39 de ani peste ceea ce am scris la 29 și o să râd. Anyway, procrastinarea va continua, asta e clar. Și ca să nu rămână doar așa, undeva în mintea mea, am zis să o și scriu, alb pe negru. Vreau ca anul viitor să scriu cel puțin 12 articole. Nu un articol pe lună, că poate în iulie o să îmi placă prea mult EC ca să mai scriu ceva pe blog dar o să încerc să public 12 pe tot anul. Vedem ce o să iasă.

P.S. îți muțumesc că ai ajuns până aici, la finalul articolului. Much love <3