Romania, te iubesc?

Olimpici la matematica, medaliati cu aur

Se pare ca astazi toata lumea iubeste Romania. Cu totii suntem mai romani astazi dar de maine lucrurile vor reintra in normal. Vom vrea iar o tara ca afara sau vom vrea sa plecam cat mai repede si daca se poate definitiv din tara.

Si totusi, de ce vor unii sa plece din tara? Multi prieteni au plecat din tara, si mai multi vor sa plece. Trist. Scenariul e cam acelasi pentru toti. Pleaca cu masterul si decid sa ramana acolo. De ce? Pentru ca spun ca aici nu s-ar putea implini profesional, ca statul nu le ofera destul de multe oportunitati (de ce ar trebui statul sa le ofere oportunitati e o alta discutie), s-au saturat de mizeria din tara (politica, fizica si sociala) sau pentru ca nu vad cum ar putea schimba ei ceva aici.

Gresit din punctul meu de vedere, insa fiecare are dreptul sa isi aleaga drumul in viata. Eu am ales sa raman aici si nici nu ma vad plecat pentru mai mult de o vacanta din tara. Da, e frumos afara, da, oamenii par mai civilizati, da, exista oportunitati si acolo insa din punctul meu de vedere prea putine si cu mult mai multe obstacole ca aici.

Daca ai terminat facultatea si nu te-ai angajat crezi ca a venit sfarsitul lumii. Nu e adevarat; oportunitati exista mereu insa trebuie sa le cauti. Nu mai suntem ca acum 5 ani cand exista un deficit al fortei de munca. Acum locurile de munca sunt ceva mai putine insa cel putin in Bucuresti iti poti gasi un job decent. Trebuie sa vrei, sa te plangi mai putin si sa faci mai mult, sa incerci sa dai din coate si sa scoti capul din multime. Multi dintre cei care se gandesc sa plece sunt in situatia asta. Sunt pseudosomeri si cred ca nu mai au nicio sansa pentru a-si gasi un loc de munca aici. Da, in afara locurile de munca ti se pun pe tava, esti invitat la interviu si ti se mai pune si covorul rosu la intrare. NOT! Din experienta prietenilor mei care au ales drumul acesta si au reusit sa se angajeze dupa multe incercari si lupte cu discriminarea faptului ca vii dintr-o tara nu tocmai bine vazuta, gasirea unui loc de munca nu este cea mai usoara sarcina. Asa ca daca vrei sa pleci ar trebui sa te gandesti de 2 ori inainte sa iei o decizie si sa vezi daca ai cu adevarat gene de luptator si daca esti pregatit sa faci fata la multe inechitati sociale. In multe tari din UE trebuie in continuare sa faci rost de permis de munca/sedere pentru a putea lucra si patronii de acolo nu sunt cu mult mai diferiti de cei de aici.

Si totusi, e greu sa iti gasesti un loc de munca, dar dupa ce ai reusit toate problemele s-au rezolvat, nu? Nu prea :) Ai vrea sa crezi ca sistemul de sanatate de acolo nu este ca al nostru, ca nu exista cozi la administratia locala/centrala ca la noi sau ca vei fi tratat ca unul de al lor (ca doar suntem europeni, nu?). Nu prea. Programari pentru cazuri de sanatate destul de grave cu saptamanile, cozi si birocratie cel putin la fel ca la noi sau refuzul de a ti se oferi anumite informatii/servicii doar pe motiv ca nu esti unul de al lor vor intra in rutina zilnica. Asadar, nu te mai gandi ca acolo la robinet curge miere cu lapte pentru ca lucrurile nu stau chiar asa.

Eu unul am ales sa raman aici si sa incerc sa schimb ceva (orice, oricat de putin). Si as vrea sa fim cat mai multi. Important este sa credem ca exista o sansa si pentru aceasta tara, ca lucrurile pot fi ca afara si aici. Trebuie sa crezi, sa lupti si sa fii perseverent. Altfel, Romania nu va fi niciodata altceva decat o tara de plecare. Cum este Frankfurt pentru industria aeronautica asa va fi Romania pentru materia cenusie. Doar un loc temporar de unde au plecat sau mai pleca materie cenusie catre alte tari.

Destul de trist, dar destul de realist. Incearca sa iesi din egocentrismul imediat si sa gandesti mai departe. Tu poti. Ajuta-i si pe altii sa vada asta si poate ne vom depasi conditia de tara ______ (te las pe tine sa definesti conditia Romaniei). Daca spuneti ca iubiti aceasta tara, atunci hai sa ne plangem mai putin, sa incercam sa luptam pentru noi si mai apoi sa dam ceva si acestei tari blestemate cu atat de multe minti luminate.

Disclaimer: fiecare are dreptul de a face ceea ce crede ca este mai bine pentru el. Ii felicit pe toti cei care au plecat si au reusit sa isi gaseasca un rost in alta parte. Totusi, in acest articol vreau sa arat ca si aici se poate trai si progresa aproape ca afara. Prin acest articol imi doresc doar sa oferiti acestei tari o sansa. Nu vreau sa fiu ultimul care stinge lumina

P.S. si cele mai tari petreceri sunt in Romania, nu afara :)

One Response to “Romania, te iubesc?”

Leave a Reply