Posted on 2 Comments

Am găsit cel mai bun Ad Blocker

Înainte de a-ți spune care este cel mai bun Ad Blocker o să încep cu o scurtă poveste.

Într-o economie de piață minimală există cerere și ofertă. Economia de piață nu are ca principal obiectiv ajungerea la un echilibru între cerere și ofertă. Acest tip de economie trăiește, se aliniază și profită din spike-uri între cerere și ofertă. Imoral, știu, dar asta e realitatea. Într-o economie de piață modernă, oferta este construită, incentivată, promovată. Pentru produse/servicii noi, de exemplu, trebuie construită dorința. În vederea promovării ofertei pentru a avea o cerere cât mai mare se aplică un mix de marketing, mix de marketing care de vreo 20 de ani a ajuns și în online.

Trăim într-o eră care se mișcă mai repede ca noi și bineînțeles că este mai puțin reglementată decât ceea ce se întâmplă de facto în acest mediu. Pentru a putea reglementa un anumit comportament, tipar, practică ai nevoie de o experiență anterioară. Cum acest mediu este inovator și produce scenarii, lucruri, modalități de lucru noi de la lună la lună e greu ca reglementarea cadrului să țină pasul cu acest cadru extrem de dinamic.

Noi, consumatorii finali de conținut propagat pe internet trăim în limitele a două lumi: cea a economiei de piață și cea a internetului. Din motive de reglementare defectuoasă a factorilor ce țin de economia de piață și inovare extremă în ceea ce privește vizibilitatea și creșterea promovării ofertei s-a ajuns la o stare de disconfort în utilizarea mediului de unde ne luăm informația. Și din cauza unor extreme – să le spunem interstițiale, pop-up-uri, pop-under-e, redirect-uri și multe alte nebunii – s-a construit nevoia pentru oferta de a ascunde toate aceste informații; și așa a apărut Ad Blocker-ul. Ca o modalitate de protest asupra inovării extreme în ceea ce privește vizibilitatea campaniilor media și a obținerii de rezultate cât mai bune.

Lanțul de factori e destul de simplu: publisherii au exagerat cu slot-urile media, userii și-au instalat ad blocker-e, publisherilor le-au scăzut afișările ad-urilor și au adus formate mai agresive pentru a putea vinde interacțiunea cu banner-ul, alți useri au reacționat instalându-și și ei ad blocker.

Înțeleg nevoia de protest dar nu sunt de acord cu instalarea unui ad blocker.

Ad-blocker

Economia de piață tinde spre lăcomie. Echilibrul și marja mică de profit nu este suficientă. Vrei mai mult, mereu mai mult. De ce? Nu știu. Poate pentru a fi mereu cool și a fi în gașca celor care fumează în spatele școlii. Acum nivelul Monte Carlo și Burj al Arab. Din cauza acestei lăcomii și din dorința de creștere a cererii s-a atacat o piață încă în maturitate, ieftină și destul de fragmentată: cea a internetului. Și așa s-au impus formate de ad-uri destul de violente care au dus inevitabil la enervarea utilziatorilor. De aceea înțeleg protestul.

Nu sunt de acord cu el pentru că o lume în care am avea cu toții ad blocker ar fi o lumea fără publisheri. Un creator de conținut se va întreba mereu de ce să plătesc hosting, web design, development, writers pentru proiectul meu de publishing? Cum îl monetizez? Advertoriale care diluează calitatea? Mesaje subliminale greu de vândut către business-uri, greu de monitorizat ce useri ‘îl cumpără’? Și o să își dea seama că e mai bine să își deschidă o șaormerie decât un domeniu web unde să aducă calitate mediului în care activează. Sau avem opțiunea de conținut plătit, fără reclamă. Să plătești pentru conținut.

Și acum toți utilizatorii de AdBlocker o să spună că internetul e gratuit. NU. Complet fals. Totul are un preț. Îți sună cunoscut sloganul ‘It’s free and always will be.’? Facebook. Facebook este gratuit? Să îți faci cont, să petreci timp acolo, să citești, să dai like-uri, da. Dar avem ad-uri RHS, în newsfeed, like ads, carousel ads, event responses, samd. Și atunci, este Facebook gratuit? NU. Și nici nu ar avea cum să fie.

Internetul nu este un ONG și nu donează informații, inovații tehnologice, divertisment, conexiuni la bănci de date & many more GRATIS. Internetul face parte și este subordonat filosofiei economiei de piață și prin urmare trebuie ca la finalul zilei veniturile să fie mai mari decât cheltuielile. Prin (aproape) orice formă. Instalarea unui Ad Blocker nu face decât să ducă lupta pentru veniturile mai departe și la alte inovații tehnologice de vizibilitate pentru ofertanți care pot fi uneori deranjante spre grotești. Reglementarea acestui domeniu nu va fi niciodată înaintea inovației și de aceea trebuie să ne întoarcem la fundație. Fundația stă în analizarea a ceea ce am avut, ce a funcționat (mai ales din perspectiva comportamentului userului) și găsirea echilibrului între cerere și ofertă în ceea ce înseamnă modalitatea de promovare în acest mediu.

Și ca să nu spuneți că folosesc tehnici de clickbait pe care le folosesc publisherii tocmai din cauza faptului că pierd 10% din piață din cauza Ad Blocker-elor o să vă spun care este cel mai bun Ad Blocker din perspectiva mea: ignoranța.

Ignoră, evită, dislike, unfollow, uită de cei care depășesc limita bunului simț. Totul se reduce la afișări, click-uri, acțiuni. Un publisher este un organism care trăiește prin/datorită userilor care vizitează acel placement. Un publisher care nu mai are useri este un publisher mort. Mult mai eficient decât orice Ad Blocker este ignoranța și amendarea comportamentului prin nevizitarea acelui website.

Tratează cauza, nu efectul.

P.S. și, bineînțeles, susține inițiativele pentru conținut de calitate, proiecte independente sau doar invidiualități, bloggeri, care merită susținerea ta prin conținutul de calitate pe care îl dezvoltă și au coloană vertebrală.

Eu sunt 

General Manager @Mavericks în ultimii 4 ani și tată de mai bine de 2. În rest, nu am nicio altă super putere.

2 thoughts on “Am găsit cel mai bun Ad Blocker

  1. Interesant, cam despre acelasi lucru vorbeam si eu aici: http://www.claudiufarcas.ro/less-is-more-in-problema-adblock/
    Ce mi s-a parut interesant ca din 2010 si pana in 2015 publisherii nu au evoluat deloc in a oferi un continut mai aerisit si da – au vrut din ce in ce mai mult.

    Dar mi se pare interesant si altceva: vrem continutul dar nu acceptam monetizarea lui. Adica, intram pe site-uri care sunt pline de reclame dar ne asteptam ca acel continut sa fie gratuit.
    Un site care are un continut de calitate mai ridicata teoretic va avea un CPM mai mare, desi nu va castiga pe volum.

    Publisherii vor trai si dupa AdBlock, insa dupa aceea vor face altceva: continut accesibil in schimbul adresei de email. Si atunci sa vezi profilare/segmentare de clienti.
    Sa mai pui un placement a fost cel mai convenabil lucru pana acum, dar simt in ceafa frustrarea userilor si se vor adapta. Vezi si cum spune FB de Instant Articles.

    1. De acord Claudiu. Eu cred că trebuie încurajat și publishing-ul care produce content de calitate și îl monetizează. hbr.org e un exemplu de așa da. Chiar și conținut contra adresă de mail poate fi o variantă destul de ok, mai ales că userul are controlul și butonul de stop joc oricând: unsubscribe. Dacă sari calul, dau unsubscribe; și o să aibă grija ca BD pe care o strând să fie de calitate cât mai bună cu open rate satisfăcător și mai ales click rate după aceea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *