
Da, se pare ca in continuare mai este o batalie intre CPC si CPM. Inca mai sunt clienti care cumpara la mia de afisari. Asadar, batalia dintre cost per click si cost per mile a ramas deschisa.
Si totusi, stau si ma intreb, de ce ai vrea sa cumperi la mia de afisari? De ce nu vrei sa cumperi exact de ceea ce tu ai nevoie, adica de trafic, clickuri, vizitatori, timp pe site in care utilizatorul afla mai multe despre tine? Care ar fi atuul CPM in fata CPC-ului? A mai ramas vreunul in afara de… traditie sa-i spunem?
Lucrand zi de zi intr-o agentie specializata in pay per click marketing si vazand rezultatele pe care le poti livra cu un buget minim as fi tentat sa spun ca alt atuu CPM-ul nu are. Si totusi mai sunt destui de multi clienti care aleg modalitatea aceasta de a se promova online.
Unul din motivele pentru care clientii aleg CPM-ul este legat probabil de iluzia a ceea ce cumperi; de fapt cumperi o eticheta, nu si produsul respectiv. Pentru a reusi sa explic mai simplu iluzia pe care multi clienti aleg sa o cumpere o sa fac o comparatie mai usor de inteles.
Mergi la magazin si-ti cumperi un suc; sa zicem X cu grapefruit si lychee. Cand ajungi acasa iti dai seama ca poate nu ai facut cea mai buna alegere. De fapt, din sucul X in care pe eticheta iti sunt prezentate mare 2 fructe ai parte doar de 3% grapefruit si 0,01% lychee (surpriza! mai ai primit si 1,9% struguri chiar daca nu scrie mare pe eticheta).
Si apoi tragi o linie. Am ales sa cumpar un suc pentru ca aveam nevoie/pofta de el/imi plac fructele respective. De fapt ai primit 1 ambalaj cu fructele respective si 1 iluzie de ceea ce ai vrea sa bei (poti sa ii spui ca e chiar amagire). Rezultatul poate fi multumitor intr-o prima etapa. Poti spune ca si-au facut banii chiar daca mai mult de 90% din sucul X contin ingrediente pe care tu nu le doreai neaparat.
Dar situatia asta nu continua la nesfarsit. Ajungi intr-un moment dat cand bei un suc natural facut doar din grapefruit si lychee si iti dai seama ca acei bani dati pe suc au fost de fapt irositi. Cam aceasta este si situatia in cazul CPM-ului. Cumperi milioane de afisari/interstitiale/branding de site/etc pe realitatea.net, libertatea.ro, money.ro, whatever.ro si traiesti cu iluzia ca ai atins sute de mii de utilizatori. Esti multumit ca acele cateva milioane de afisari au ajuns la sute de mii de utilizatori care au vazut sau chiar interactionat cu brandul tau.
Dar oare, acele milioane de afisari s-au meritat? Acei bani investiti si-au scos parleala? Cand tragi linie si te uiti la traficul venit din campania de CPM cate vizite ai si la ce timp pe site ai ajuns? Ar fi probabil un caz mai mult decat fericit daca afli ca sucul tau in care ai investit s-ar apropia de 0.1% grapefruit.Dar realizezi ca esti foarte departe de cifra asta… Si ramai doar cu speranta ca acele milioane de afisari au fost vazute de utilizatori si nu ignorate. Sau macar ca proiectul tau pe siteul respectiv nu a fost intruziv.
Si mai apoi incepi o campanie de CPC cu un buget mult mai mic pentru ca oricum simti ca nu merita banii. Si ai o surpriza placuta cand vezi ca sucul e de fapt eco si 100% grapefruit si lychee. Si atunci iti dai seama ca parca sucul asta ar fi trebuit sa aiba de fapt alt gust…