Am avut în liceu un profesor de engleză care făcuse un master în Australia despre metode de tortură. Au fost ore interesante, cu multe povești în limba engleză despre diferite metode de tortură. Nu știu cât de ok a fost să ascult aceste povești la cei 15 ani ai mei de atunci dar pare că nu am ajuns chiar rău acum dacă mă uit în spate. Sau depinde pe cine întrebi. Torturi și nu ceva ce merge al desert.
Metodele de tortură au evoluat de-a lungul timpului, torționarii au involuat din fericire așa că a rămas o mare populație ne… torturată. Și ce facem noi? Ne torturăm cu un concept nou: procrastination. Adică the action of postponing something. Spun că este o tortură pe care ne-o aplicăm singuri pentru că dacă ar fi să ne uităm la volumul de lucruri pe care le facem cu siguranță facem mult mai mult decât acum 5 ani, nu mai zic decât acum 15 ani. Anyway, ne torturăm cu asta. Ne, vă, mă torturez și eu cu asta. Cea mai comună metodă de tortură prin tehnica procrastination-ului pentru mine este acest loc de unde citeși acest articolul: blogul. Ultimul articol de pe blog a fost postat în februarie 2016 (?!?!) și cam de atunci a început și tortura aceasta a mea, înceată dar dureroasă. La intervale browniene de timp a apărut de nicăieri o scatoalcă care îmi spune că ‘hei, Dragoș, a mai trecut o lună, o săptămână, un an (?!!?) de când tu nu ai mai scris pe blog’. Și mă lovește nemilos, mă doare, mă blochez, mă panichez, mă întristez dar… procrastinez. Oameni suntem cu toții.
Și totuși, de ce fac asta? M-am întrebat care ar fi cauzele, am aplicat de mai multe ori tehnica întrebărilor ‘de ce?’ și până acum am ajuns la 2 concluzii. Sufăr de procrastinare din cauza altor 2 sindromuri, boli, peste (și nu pește) pe care nu știam cum să le definesc: sindromul impostorului și sindromul paginii albe.
Mă simt impostor încercând să scriu cu un scop, cu o utilitate. Cu ce te-aș putea ajuta eu? Aș vrea să nu mai scriu atât de mult despre marketing online și performance media ci mai mult despre lucruri care pe mine m-au ajutat să evoluez în viața asta pe repede înainte. Dar oare am eu suficientă autoritate? Clar nu am și nici nu vreau să o am. Nu sunt coach, nu am un program și plan bine stabilit pentru TINE doar am câteva lucruri de împărtășit. E drept, o fac fără să îmi ceri lucrul acesta și de aici blocajul meu în a mai scrie pe blog. Nu ofer utilitate directă prin how to-uri din performance media cum am făcut până acum 2 ani așadar de ce aș mai scrie? Am stat și m-am gândit drept și răspunsul meu este nu știu. De aceea am decis să scriu iar; pentru a afla răspunsul la întrebarea asta. Poate dacă scriu, poate dacă iau o acțiune și nu procastrinez o să aflu răspunsul.
Sindromul paginii albe. Cu ce să încep? Dar dacă… Ar fi de interes să vorbesc despre acest lucru? Sună bine dar nu e ce trebuie. Șterg, o iau de la capăt, scriu ceva mai prost, revin.. dar nu prea pot să revin la ce am scris anterior pentru că am zis deja că nu e ce trebuie. Mai bine nu scriu. Hai să fac o listă de subiecte. Peste o săptămână renunț la toate. Fuck it. Asta am făcut tot anul acesta și nu m-a ajutat cu nimic. Rezultatul este vizibil. Adică lipsește cu desăvârșire.
Așa că am zis să nu mai scriu pentru cineva anume, fără un scop anume. Doar să scriu. Poate cumva, cândva, va ajuta pe cineva. În cel mai rău caz mă voi uita cănd voi avea 39 de ani peste ceea ce am scris la 29 și o să râd. Anyway, procrastinarea va continua, asta e clar. Și ca să nu rămână doar așa, undeva în mintea mea, am zis să o și scriu, alb pe negru. Vreau ca anul viitor să scriu cel puțin 12 articole. Nu un articol pe lună, că poate în iulie o să îmi placă prea mult EC ca să mai scriu ceva pe blog dar o să încerc să public 12 pe tot anul. Vedem ce o să iasă.
P.S. îți muțumesc că ai ajuns până aici, la finalul articolului. Much love <3
Eu sunt Dragos
General Manager @Mavericks în ultimii 4 ani și tată de mai bine de 2. În rest, nu am nicio altă super putere.
>:D< Eu îți mulțumesc că scrii!