Nu se poate. Ăsta e răspunsul standard pe care îl primești la orice întrebare care nu urmează pașii pe care cineva cu mult sârg i-a pus într-o procedură. Sau o meta-procedură, o normă, o cutumă despre cum se întâmplă lucrurile. Totul este reflexiv, impersonal, nimic ce poți face. De ce nu poți face nimic? Pentru că nu se poate.
Prima prejudecată a lui nu se poate este că el vine doar de la stat. Nu pe scaun, nu la coadă, ci… ba da, după o coadă regulamentară, mergi la ghișeu și afli că nu se poate. Da, ni s-a întâmplat tuturor să auzim acest ‘nu se poate’ și aia e. Trebuie să renunți la toate și să o iei pe alt drum pentru că, nu-i așa, nu se poate.
Totuși, acest nu se poate îl aud de prea multe ori din multe locuri, unele cât se poate de variate și neașteptate. De la corporatiști care lucrează în front office și spune că ‘nu se poate’ muta nu știu ce număr de pe un abonament pe altul la instalatori care știu sigur că ‘nu se poate’ să faci așa ceva în casă, la programatori care ‘nu se poate’ este răspunsul instictual pe care îl au bine întiprăit în sistemul limbic.
Nu se poate nu e doar al unei părți din societate. Doar a celor fără carte, a celor fără tragere sau motivație, e mecanismul defensiv la ‘e prea mult pentru mine’.
Ca în orice lucru, ai partea plină și partea goală a paharului. Există o limită a orizontului fiecăruia din noi și da, nu se poate e o reacție cât se poate de naturală. O reacție de multe ori la un aflux foarte mare de informații, proceduri, lucruri pe care le poți face, lucruri pe care superiorul ți le-a spus la rândul lui că ‘nu se poate’. E o reacție de înțeles, o alegere comodă și sigură.
În același timp, ‘nu se poate’ este de cele mai multe ori reacția unei comodități care tinde spre lene, spre amorțire și lipsă completă de responsabilitate. Am fost spălați pe creier cu acel 110%, să dai mereu mai mult decât trebuie, etc. Bullshit importat care nu înseamnă nimic pentru average Ionuț care stă la tejghea și vorbește cu tine. Mai ales că pentru el 110% înseamnă să vândă mai mult, să câștige mai mult, nu neapărat să crească cu 10% gradul de satisfacție a clienților care îi trec pragul. Așa că ‘nu se poate’ pentru cineva care oricum nu prea voia să cumpere ceva este răspunsul cel mai potrivit. Asta e pentru ei, leneșii.
O altă categorie de ‘nu se poate’ vine din partea celor care tehnologia a evoluat mai repede decât ei. Au fost depășiți de tehnologie, au cedat armele și nu găsesc niciun aliat în tehnologie, ba dimpotrivă, și tradiționalul whatsapp sau skype cu cei plecați din țară este privit ca un moft. E ceva străin, un alien care e acceptat printre ei dar s-ar bucura enorm dacă de mâine nu ar mai exista. Sunt angajații de la CFR care atunci când am pronunțat cuvântul ‘online’ în aceeași frază cu ‘bilet’ au zis HA! Nu se poate. De ce nu se poate? Pentru că ai cumpărat un bilet online. Așa se întâmplă dacă cumpărați bilete online. Uneori nu merge site-ul, uneori nu ai locuri în tren și orice ai vrea să faci ‘nu se poate’. Pentru că este în alt ‘departament’ este la ‘online’. CFR este un exemplu, sunt atâtea. Sigur și tu te-ai lovit de un ‘nu se poate’ pentru că tu ai vrut să fentezi cozile, pe doamna de la ghișeu, să fentezi sistemul. Sistemul ăsta, oricare ar fi, este bazat pe oameni care sunt înarmați cu ‘nu se poate’ dar pe care vor să îl livreze live, în momentul în care apare problema. Atunci e cel mai gustos ‘nu se poate’. Al doilea, cel post factum datorat sau mai bine zis cauzat de tehnologie e doar o palidă satisfacție a celui care ți-l servește pe post de ‘I told you so’.
Note to self: don’t give up. Plăcerea mea pentru cei care fac parte din categoria ‘nu se poate’, fie subspecia leneșului fie cea a atemporalului este să îi întreb de ce. De ce, de ce, de ce? Și în final ce pot face. Nu îmi iese tot timpul dar măcar încerc.
Și uite că nu e dracul chiar așa negru, uite că SE POATE. Se poate să existe și inițiative private culturale. Un exemplu e MARe care m-a surprins plăcut.